Atentatul din gradina Ghetsimani

S-a tot vorbit si se va mai vorbi in continuare, despre atentatul recent de la Paris. S-a mediatizat si a facut inconjurul globului pamantesc mai rapid decat unda S (cea destructiva) a unui cutremur. Ce nu s-a scris in presa decat izolat, despre ce nu se vorbeste foarte mult sau e imediat uitat sunt si sutele de atentate care au loc in statele din lumea a - 3 - a. Pe acele locuri nu intereseaza pe nimeni. Defapt sunt in vizorul celor interesati pentru exploatarile miniere, forestiere sau pentru cei care vor sa aplice o forma de sclavie avansata imbogatindu-se ulterior rapid.

Stiri precum - "In saptamana atentatului de la Paris, gruparea Boko Hama a MASACRAT 2000 de oameni din Nigeria" (barbati, femei, copii) - au fost trecute imediat cu vederea, iar ochii ne-au fost indreptati spre wow-ul produs la Paris ca si cum asa ar fi trebuit sa se intample lucrurile spre a ne distrage atentia. A sarit comunitatea internationala sa ii apere pe acei nigerieni sau macar sa se ia atitudine? Nu ... si nici nu o va face in viitorul apropiat vs indepartat.

Despre ce nu mai vorbeste lumea din zilele noastre, pentru ca marea majoritate dintre voi ati uitat sau multi considera doar istorie si atat, este si "atentatul" istoric care a avult loc in gradina Ghetsimani acum aproape 2000 de ani, moment in care s-au implinit si vremurile si cuvantul Lui.

Concluzia din articolul urmator este simpla - sa ucizi in numele Domnului nu este corect.

Citez din articolul mentionat:

"

Nimeni nu face un serviciu lui Dumnezeu ucigând în numele Său. Dumnezeu a creat omul spre a fi liber şi demn. El este singurul "liant" posibil între oameni, în absenţa Sa totul poate fi justificabil, până şi crima. Or, Dumnezeu nu are cum să ceară celor ce-I urmează Lui nici comiterea de crime spre răzbunare, nici pedepsirea necredincioşilor, nici impunerea cu forţa a unor adevăruri de credinţă. Şi nici nu are nevoie să-I fie apărată onoarea cu arma în mână. Evanghelia este limpede în acest sens. În noaptea în care a fost vândut, Mântuitorul S-a retras cu ucenicii în grădina Ghetsimani, la rugăciune. Acolo a venit Iuda cu "oaste şi slujitori, de la arhierei şi farisei, a venit acolo cu felinare şi cu făclii şi cu arme" (Ioan 18, 3). Când "au pus mâinile pe Iisus şi L-au prins" (Matei 26, 50), vulcanicul Simon-Petru, apostolul, a scos sabia "şi a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat urechea dreaptă; iar numele slugii era Malhus" (Ioan 18, 10). A dorit să-L apere pe Domnul, ca şi cum Domnul nu se putea apăra singur, nu ar fi putut chema "mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri" (Matei 26, 53). Mântuitorul a fost categoric cu Petru, certându-l: "Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri" (Matei 26, 53). Acest episod ne arată că Dumnezeu nu aprobă violenţa sub nici o formă, nici măcar atunci când cineva crede că îşi exprimă, astfel, râvna de a-I sluji Lui.

Imaginea lui Simon-Petru mânuind sabia în grădina Ghetsimani ar trebui să pună pe gânduri pe orice fanatic religios, care se crede îndreptăţit a lupta cu arma în numele lui Dumnezeu. Departe de a aproba gestul discipolului său ori de a se bucura de rana produsă adversarului, Iisus a îndreptat lucrurile, tămăduind urechea celui rănit, lui Malhus (v. Luca 22, 50). A fost, practic, ultima minune, ultima vindecare făcută de Domnul înainte de a-şi da duhul pe Cruce. Nu a vrut Mântuitorul ca să sufere cineva din pricina Lui. Iar cel ce este cu adevărat credincios înţelege, astfel, că, la toate blasfemiile şi răutăţile lumii, nu se răspunde cu sabia. Că armele unui creştin adevărat sunt rugăciunea şi binecuvântarea vrăjmaşilor, pe care nu numai că nu trebuie să-i rănim, ci chiar suntem îndemnaţi să-i iubim (cf. Matei 5, 44, Luca 6, 28 ş.a.). Dacă este vorba de a avea o atitudine vizavi de batjocorirea credinţei sau de nedreptăţile din societate (şi este indicat să o avem!), aceasta trebuie să se întemeieze pe prevederile legii, pe drepturile cetăţeneşti, care sunt aceleaşi pentru atei ca şi pentru cei credincioşi (cel puţin deocamdată). Avem, în acest sens, model pe Sf. Ap. Pavel, cel care a invocat cetăţenia sa romană atunci când, la Ierusalim, au vrut să-l biciuiască pe nedrept, fără a fi fost, anterior, judecat de vreo instanţă (cf. Faptele Apostolilor 22, 24-30). Dacă am vorbi mai puţin despre atentatul de la Paris şi mai mult despre cel de acum vreo două mii de ani, din grădina Ghetsimani, cu siguranţă am învăţa mai multe, s-ar mai muia inimile noastre şi s-ar mai domoli tulburarea din lume. 

"

Sursa articol - Doxologia.