Despre ispitele si greutatile in Rugaciune ...

Parintele Paisie Aghioritul ne vorbeste despre ispitele si greutatile in Rugaciune. Ce trebuie sa facem ca sa ne incalzim inimile si sa nu ne salbaticim duhovniceste?

Acedia este lenevia duhovniceasca, in timp ce trandavia se raporteaza si la suflet si la trup. Bine este insa sa nu fie nici una. De acedie si de trandavie se molipesc uneori si sufletele care au multe conditii pentru viata duhovniceasca, care au sensibilitate, marinimie.

Un om sensibil (vs un om indiferent, aflat intr-o stare de indiferenta duhovniceasca), daca se va mahni, este cu­prins apoi de acedie. Trebuie sa afle ce l-a mahnit si sa infrunte situatia duhovniceste, pentru a-si regasi curajul si a-i porni motorul din nou. Sa ia aminte sa nu lase rani nevindecate, pentru ca dupa aceea se va incovoia din pricina lor. Istovirea duhovniceasca, care in continuare aduce cu sine si pe cea trupeasca, il netrebniceste.

Cand omul nu se roaga, se departeaza de Dumne­zeu si devine ca boul: munceste, mananca si doarme. Si cu cat se departeaza de Dumnezeu, cu atat mai anevoioase devin lucrurile. I se raceste inima, dupa care nu se mai poate ruga deloc. Iar ca sa-si revina, tre­buie sa i se inmoaie inima, sa inceapa pocainta, sa se cutremure.

Cu totii am observat urmatoarele:

"Sunt argati care o zi intreaga, de dimineata pana seara, puteau sa stea in soare si sa ciopleasca sau sa taie lemne, insa intreita plata sa le fi dat si nu puteau sa stea in biserica o jumatate de ceas, ci ieseau afara si fumau...." 

Cand cineva este indispus, de obicei nu are pofta de mancare, dar se forteaza si mananca. Are sau nu are pofta, mananca ceva usor la inceput, pentru ca altceva nu-i primeste stomacul, si incet-incet ii vine pofta. Cum sa se puna pe picioare daca nu va manca? Asa si tu, nu trebuie sa te lasi pe tine insati prada trandaviei, pentru ca te vei distruge. Sa incepi cu hrana duhovniceasca usoara, ca sa-ti revii treptat. Sa te straduiesti putin cate putin ca sa incepi.

Te bucuri cand te rogi? O intrebare la care probabil cei mai multi dintre noi nu stiu ce sa raspunda ... Sau simtim ceva cand ne rugam? Pentru multi e un stereotip, arunca 2-3 cuvinte la intamplare fara nici o nuanta, drumul pana la a sti sa te rogi sau a invata sa te rogi nu e lin si drept, mai trebuie si smerenie si rabdare. De asta consider ca repetarea e mama invatarii (daca ar fi sa transpun in planul material al lucrurilor). Putin cate putin, azi, maine, poimaine, s.a.m.d. pana cand invatam sa ne si rugam ....

Sursa textului precum si continuarea, pentru ce INTERESATI le puteti gasi, aici.